colegiul veritascolegiul veritacolegiul veritas
 

   Colegiul Biblic Internaţional VERITAS (VCI) a început să funcţioneze în Anglia, în anul 1992, la iniţiativa Dr. Bennie Wolvaardt susţinut de soţia dumnealui, Moira. Alături de ei a participat Martin Etter care a avut un rol important în stabilirea bazelor Colegiului.
   În anul următor, Dr. Bennie a început să extindă această lucrare şi dincolo de graniţele Marii Britanii. Tot în acest an Colegiul Veritas a ajuns şi în România, la Timişoara, în cadrul Bisericii Penticostale „Filadelfia”. Acest proiect a avut un real succes, mărturie fiind miile de credincioşi care au avut contact cu aceste cursuri, continuitatea neîntreruptă de care s-a bucurat Colegiul din 1992 până astăzi şi filialele deschise în Republica Moldova şi Ucraina.

   Colegiul Biblic Veritas promovează o metodă de exegeză, de interpretare a textului biblic, simplă, practică şi la îndemâna oricărui credincios.
   Ca şi creştini nu putem pune în practică anumite învăţături dacă nu înţelegem corect ceea ce Scriptura vrea să ne transmită. Metoda de studiu Veritas este un pas mai aproape pentru înţelegerea corectă a sensului pasajelor biblice. Colegiul e unic din câteva motive:
   • Totul se întâmplă în biserica locală! Nu trebuie să se deplaseze nimeni într-o altă locaţie pentru a studia. Noi venim cu bucurie la voi!
   • Pot participa toţi membrii bisericii indiferent de vârstă, pregătire, etc.
   • Învăţătura Bibliei şi practica merg mână în mână. Noi promovăm importanţa
aplicării lucrurilor pe care le descoperim în Scriptură.

 
 
 
descopera colegiul veritas colegiul veritas